Sărbătoare dublă la Hânceşti. A fost marcată Ziua Vinului şi Ziua Agricultorului

Embed:

Sărbătoare dublă la Hânceşti, unde tot raionul a marcat astăzi cu fast Ziua Vinului, dar şi Ziua Agricultorului.

Zeci de producători şi-au expus cu mândrie roada din acest an, dar şi vinurile. Startul evenimentului s-a dat cu horă mare în care s-au prins toţi cei adunaţi.

Dis de dimineaţă reprezentanţii tuturor primăriilor din raion au aranjat pe standuri tot ce au ei mai bun, începând de la produse agricole, până la vinuri şi bucate tradiţionale.

"Avem ruleta făcută acasă, pârjoale, gâsca cu carne afumată, eşte, raţă şi niciodată nu lipseşte de la masa de sărbători... răcitura", a spus Elena Lambos, primarul satului Lăpuşna, raionul Hânceşti.

Vizitatorii au rămas încântaţi, mai ales că au putut gusta din toate bunătăţile.

"Îmi place că se păstrează obiceiurile."

"Acest festival foarte tare îmi place, întotdeauna vin."

"Foarte frumos, este aranjat, totul este frumos şi gustos."

La sărbătoarea din acest an au participat autorităţile locale, deputaţi, dar şi oaspeţi din România.

"Dragi hânceşteni. Vin astăzi cu 400 de mii de zâmbete din partea celor peste 400 de mii de locuitori din sectorul 6 al Bucureştiului. Şi vin cu mesajul că trebuie să continuaţi pe drumul pe care aţi intrat spre Uniunea Europeană", a spus primarul sectorului 6, Bucureşti, Gabriel Mutu.

"Noi moldovenii, mai ales cei din Hânceşti ştim să muncim, ştim să ne odihnim, ştim să cinstim un pahar atunci când ne este greu pe suflet, la un pahar de vorbă cum spun moldovenii", a spus deputatul PDM, Anatolie Zagarodnîi. 

Cu un mesaj de felicitare în adresa agricultorilor, pentru roada bogată din acest an, a venit şi primarul oraşului Hânceşti.

"Îmi doresc foarte mult să avem multă roadă şi în oamenii pe care îi avem în localităţile noastre", a spus primarul oraşului Hânceşti, Alexandru Botnari.

Evenimentul a ajuns la a 17-a ediţie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu