Sarah Connor REVINE. Linda Hamilton din nou pe platourile de filmare alături Arnold Schwarzenegger

Linda Hamilton revine pe marile ecrane, alături de Arnold Schwarzenegger, pentru cel de-al șaselea film din seria Terminator. Actrița în vârstă de 61 de ani se află în toiul filmărilor, care au loc la Madrid, Spania.

O fotografie de pe platourile de filmare a apărut pe Twitter, iar fanii au putut vedea o Sarah Connor îmbătrânită și epuizată. Au trecut aproape 30 de ani de la turnarea celui de-al doilea film al seriei Terminator, iar timpul și-a spus cuvântul asupra chipului  Lindei Hamilton.

În „Terminator: Genisys”  rolul tinerei Sarah Connor i-a fost distribuit Emiliei Clarke, binecunoscută pentru rolul din „Urzeala tronurilor”, dar fanii seriei nu au fost deloc mulțumiți de prestația actriței. Acum, Linda Hamilton intră din nou în pielea femeii-erou de neoprit pentru a captura un cyborg T-800, interpretat cel mai probabil de Arnold Schwarzenegger.

Actorul de 70 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe cord deschis la sfârșitul lunii martie, dar asta nu pare să-i împiedică munca pe platourile de filmare. Cu toate acestea, operația starului a făcut ca data premierii să fie mutată cu 4 luni, din iulie 2019 în noiembrie.

James Cameron, cel care a realizat primele două filme, va lucra cu Tim Miller, cel care a debutat cu celebra comedie ”Deadpool”. Nici scenariștii nu sunt de neglijat, printre aceștia numărându-se David Goyer (The Dark Night), Charles Eglee (Dark Angel) sau Josh Friedman(The Sarah Conner Chronicles). Noua poveste pusă în scenă nu va aduce doar personaje originale, din prezent și viitor, ci și o nouă generație de idoli.

Noul film, realizat ca parte a unei trilogii, este văzut ca o continuare directă a filmului ”Terminator 2: Ziua Judecății” și le ignoră pe cele trei care i-au urmat.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu