Şapte sute de medici din ţară au primit diplome de onoare cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical

Embed:
Şapte sute de medici din ţară, dedicaţi acestei profesii nobile, au primit diplome de onoare cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical. Ceremonia a fost organizată de Ministerul Sănătăţii care a lansat și un spot unde sunt redate momente din viața unui doctor.

Pentru Lorina Vudu, care de 34 de ani este medic endocrinolog, evenimentul a avut o semnificaţie dublă. Ea şi-a sărbătorit şi ziua de naştere.

”Profesia lucrătorului medical nu este o meserie ușoară, aceasta presupune dăruire de sine, devotament pe parcursul a 24 de ore, pe parcursul zilei”, a spus medicul endocrinolog Lorina Vudu.

Printre cei premiaţi a fost şi primul ministru al Sănătăţii, cunoscutul chirurg şi academician, Gheorghe Ghidirim.

”Sunt mândru că fac parte din echipa de medici. Mă mândresc cu faptul că nivelul medicinii noastre este aproape de acel nivel al Europei”, a spus chirurgul, Gheorhe Ghidirim.

”Medicii, colegii noștri, asistenții medicali, felcerii laboranți și absolut toți cei care activează în domeniul sănătății trebuie să dispună de condiții performante de activitate, de salarii competitive”, a spus ministrul Sănătății, Svetlana Cebotari.

”Să nu uitam, este ziua lucrătorului medical și a farmacistului, a celor care de fapt sunt baza acestui sistem de sănătate, din republica Moldova. Mă închin și eu în fața lor”, a spus  consilierul prim-ministrului, Mircea Buga.

Deputatul democrat Valentina Stratan, care este medic de profesie, a vorbit în faţa specialiştilor şi despre reformele care urmează să fie realizate în acest domeniu.

”Noi la rândul nostru, în Parlament vom opta și vom lupta să obținem o finanțare mai mare din cadrul bugetului de stat și să obținem credibilitate în fața finanțatorilor străini”, a spus deputatul PDM, Valentina Stratan

În Moldova activează peste 13 mii de medici.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu