Şapte persoane aspiră la fotoliul de procuror general

Embed:

Şapte persoane aspiră la fotoliul de procuror general. Acestea au depus dosarul în cadrul concursului anunţat luna trecută de Consiliul Superior al Procurorilor.

Termenul de depunere a expirat astăzi. Printre candidaţii înscrişi se numără şi Anatolie Istrate, avocatul lui Gheorghe Petic. Lista tuturor aspiranţilor va fi publicată în termen de până la cinci zile de CSP, iar cea candidaţilor eligibili - în cel mult 20 de zile. Ulterior, membrii CSP se vor întruni în şedinţă pentru organizarea celei de-a doua probe, interviul, dar şi să desemneze câştigătorul.

Ulterior, Consiliul Superior al Procurorilor îl va înainta şefului statului. Funcția de procuror general a devenit vacantă, după ce Eduard Harunjen și-a dat demisia. El şi-a motivat decizia prin presiunile fără precedent din partea unor politicieni, care au fost făcute asupra sa, dar şi asupra instituţia pe care a condus-o.

La sfârșitul lunii iunie, Parlamentul l-a desemnat procuror general interimar pe Dumitru Robu. Candidatura sa a fost acceptată de către şeful statului, Igor Dodon.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu