Şapte moldoveni şi doi irakieni, reţinuţi şi amendaţi de poliţiştii de frontieră DETALII

Şase moldoveni au fost reţinuţi şi amendaţi contravenţional pentru pescuit şi colectare de bunuri feroase ilegal, iar doi irakieni - pentru odihnă în zona de frontieră, fără permisiunea de aflare în zonă. Încălcările au avut loc în ultimele 24 de ore la frontiera de stat.

În primele cazuri, trei cetăţeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 39 şi 65 de ani, au fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră în ariile de responsabilitate ale Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Brânza, Soroca şi Cahul, pentru practicarea ilegală a pescuitului. Acestora li s-au întocmit procese verbale şi au primit amenzi în valoare de câte 200 de lei fiecare.

Alţi trei moldoveni au fost prinşi în timp ce colectau metale în zona de frontieră. Şi în acest caz, bărbaţii au primit o amendă, în mărime de 200 de lei.

Totodată, poliţiştii de frontieră au reţinut în apropierea satului Grozeşti, raionul Nisporeni, trei persoane care nu aveau permisiunea de aflare în zonă. Aceştia şi-au justificat prezenţa în zona de frontieră ca fiind la odihnă. Însă, s-a stabilit că bărbații sunt doi cetăţeni ai Irakului, cu vârste de 23 şi 32 de ani, şi un moldovean de 31 de ani. Persoanelor reţinute li s-au întocmit procese verbale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu