Şapte mituri despre acnee, desfiinţate de experţi. Cum puteţi scăpa de această problemă dermatologică?

Persoanele care au probleme cu acneea au încercat cu siguranţă diferite tratamente, dar multe din ele fără efect. Iată câteva din miturile pe care trebuie să le uitaţi dacă vreţi să scăpaţi cu adevărat de această supărătoare problemă, scrie descopera.ro.

1. Primul mit pe care specialiştii în desfiinţează: nu există o legătură între dietă şi acnee.

Practic, această idee se bazează pe două studii realizate în anii 1960 şi 1970, care au sugerat că un consum mai mare de ciocolată nu provoacă acnee. Cercetările au fost foarte populare şi astfel mult timp nu au mai fost făcute altele.

Recent însă, cercetătorii au aflat că există o legătură între problemele dermatologice şi alimentaţie.

Jennifer Burris, de la Universitatea New York, a realizat un studiu la care au participat 200 de persoane. Astfel, ea a observat că persoanele care mămâncă de obicei mau multe dulciuri şi lactate, dar şi grăsimi nesănătoase şi mai puţin peşte sunt mai predispuse să aibă acnee moderată sau chiar severă.

2. Persoanele care au coşuri nu trebuie să mănânce niciodată ciocolată.

Practic, orice aliment dulce dăunează tenului, la fel şi pastele sau alte produse bogate în carbohidraţi, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţaţi definitiv la un anumit produs.

În cazul ciocolatei, cu cacaoa este problema, ci zahărul şi laptele. Astfel, puteţi mâncă fără grijă ciocolată neagră, care are un conţinut de cacao de peste 70% sau chiar mai mare.

3. Acneea este o problemă specifică adolescenţilor. În realitate, un studiu la care au participat 1.000 de adulţi a demonstrat că această problemă apare la 50% dintre femeile care au între 20 şi 29 de ani, la 35% dintre cele care au între 30 şi 39 de ani şi la 26% la femeile de peste 40 de ani.

Şi la această vârstă apar probleme hormonale, mai ales înaintea menopauzei.

4. Machiajul agravează coşurile. Este adevărat că unele produse cosmetice pot bloca porii şi provoacă astfel coşuri, dar un machiaj cu produse potrivite poate face chiar bine.

Pentru acest tip de ten, dermatologii recomandă folosirea unui fond de ten pudră, pe bază de minerale, care să conţină siliciu, dioxid de titan şi oxid de zinc. Acestea absorb excesul de sebum de pe faţă.

5. Cremele de protecţie solară blochează porii. Există două tipuri de creme de acest fel, spun experţii. Cele cu ecran solar chimic, care absorb razele UV şi cele cu ecran solar fizic, care reflectă razele UV şi care conţin oxid de zinc şi dioxid de titan. Acestea din urmă sunt chiar benefice pentru tenul cu probleme, pentru că elimina bacteriile care provoacă acneea.

6. Produsele mai puternice sunt mai bune pentru acnee. Cele mai multe cosmetice pentru tenul acneic conţin peroxid de benzoil, care elimină bacteriile.

Totuşi, un produs care conţine o doză mare din această substanţă devine iritant pentru ten şi oricum nu are un efect mai bun decât un produs care conţine mai puţin peroxid de benzoil.

7. Pasta de dinţi poate vindeca un coş. Este adevărat că substanţele pe care le conţine (peroxid de hidrogen, alcool, mentol, uleiuri esenţiale) pot usca un coş, dar riscă se irite faţa, pentru că nu este un produs dermatologic.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu