Săptămâna Modei de la Paris a luat sfârşit. Publicul a fost impresionat de creaţiile lui Marc Jacobs

Embed:

Săptămâna Modei de la Paris a luat sfârşit. În ultima zi a evenimentului, publicul a fost impresionat de creaţiile lui Marc Jacobs, de la Casa de modă "Louis Vuitton". Frumoasele modele, care au coborât pe podium dintr-un tren cu aburi, purtau haine ce aminteau de vestimentaţia şi alura romantică de altă dată.

Creatorul de modă Marc Jacobs a alungit siluetele, jucându-se intenţionat cu proporţiile. Pălăriile înalte, unele cu boruri mari, au fost asortate cu paltoanele lungi şi largi, iar gulerele din blană au adăugat o nuanţă de romantism ţinutelor.

Rochiile fără mâneci sau fustele scurte au fost purtate cu pantaloni-ţigaretă, iar bijuteriile ample şi pietrele preţioase au conferit ţinutelor o alură de nobleţe.

"Cred că este o linie vestimentară extrem de feminină, fără a fi vulgară însă, chiar dacă pune în valoare linia sânilor, a fundului şi a taliei. Este exact felul în care se îmbrăcau altădată. Aceste haine amintesc de silueta romantică de cândva", a spus designerul "Louis Vuitton", Marc Jacobs.

Şi valizele pătrate, dar şi poşetele în stilul inconfundabil al acestei Case de modă au fost aduse pe scenă de valeţii care însoţeau modelele.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu