Săpăturile continuă în centrul Capitalei. Zona periculoasă a fost încercuită

Embed:

Săpăturile din centrul Capitalei, unde a fost depistată o sursă de radiaţie cu Cesiu-137, au fost reluate în această dimineaţă. Angajaţii Serviciului Situaţiilor Excepţionale urmează să sape până la jumătate de metru, pe o suprafaţă de peste 20 de metri pătraţi. După finalizarea lucrărilor, vor fi efectuate noi teste de laborator pentru a stabili nivelul radiaţiei în sol.

Până acum, specialiştii au excavat peste 20 de metri cubi de pământ. Medicii susţin că expunerea la radiaţiile emise de cesiu poate provoca boli oncologice şi dureri de cap. Cei mai mulţi dintre muncitorii care săpau în zona contaminată purtau costume speciale de protecţie.

În schimb, şoferii autospecialelor şi alţi muncitori auxiliari nu erau echipaţi.

"Ei se află în costume echipate, iar în cazul în care îşi schimbă costumele sau îşi scot masca de pe faţă deja se află la o zonă mai îndepărtată de focarele de contaminare, care nu prezintă risc pentru viaţa şi sănătatea acestora. Risc pentru oamenii care sunt în jur şi pentru cei care locuiesc nu mai există", a precizat ofiţerul de presă al Serviciului Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu.

Oamenii care locuiesc în zonă se tem că s-ar putea îmbolnăvi.

Originea substanţelor radioactive nu a fost, deocamdată stabilită. Experţii consideră însă că elementul chimic s-a scurs în pământ din materialele folosite pentru construcţia clădirilor de zonă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu