SÂNGEROSUL ATAC TEORIST de la Bataclan. Sting va cânta în memoria victimelor

Sting va concerta în Teatrul Bataclan, unde a avut loc unul dintre atacurile teroriste din Paris, petrecute în noiembrie 2015, în urma căruia 90 de persoane şi-au pierdut viaţa. Concertul va fi un tribut, în sala în care nume mari ale industriei muzicale au susţinut concerte, informează liberation.fr.

Sting a anunţat că va "redeschide" simbolic Bataclan, sala de concerte unde s-au petrecut atacurile teroriste jihadiste din Paris, în noiembrie 2015. Concertul muzicianului britanic se va desfăşura pe 12 noiembrie, în ajunul comemorării de un an de la Atacurile din Paris revendicate de organizaţia Stat Islamic.

Sting a declarat că acceptă să cânte pe Bataclan pentru a-i omagia pe cei care şi-au pierdut viaţa în urmă cu un an. "În al doilea rând, vreau să celebrez viaţa şi muzica pe care o reprezintă această sală de concerte. Prin acest concert, sper să onorez spiriul celor care au fost omorâţi. Nu-i vom uita."

Anunţul oficial al lui Sting a fost şi o formă de sprijin pentru spaţiul Bataclan, în care reprezentanţii s-au străduit să atragă din nou nume mari în industria muzicală, în ciuda tragediei petrecute în sala de concerte. Toate fondurile strânse în urma concertului vor fi donate către două organizaţii de caritate care se ocupă de victimele atacurilor din Paris.

Grupul muzical Eagles of Death Metal a anunţat un nou documentar ce va cuprinde evenimentele petrecute înainte şi după atacul terorist care a avut loc în sala de concerte Bataclan, din Paris, în luna noiembrie a anului trecut.

Trupa al cărui solist este Jesse Hughes susţinea un show în sala Bataclan, în noaptea de 13 noiembrie 2015, când teroriştii Statului Islamic au deschis focul asupra spectatorilor. 89 de oameni şi-au pierdut viaţa în acel atac terorist, care era doar unul dintre cele şase atacuri coordonate din capitala Franţei.

Atacurile teroriste de la Paris din noiembrie 2015 s-au soldat cu 130 de morţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu