SANDU: A fost eliminată restricţia de 90 de zile pe teritoriul Ucrainei. FILIP: Această ieşire îmi aminteşte de musca la arat

Embed:

Premierul Maia Sandu a anunţat, aseară, pe Facebook, că în urma vizitei pe care a avut-o la Kiev a fost eliminată restricția de 90 de zile de aflare pe teritoriul Ucrainei pentru transportatorii moldoveni de mărfuri și pasageri. Sandu a prezentat această informaţie ca o reuşită a actualei guvernări. Drept răspuns, fostul premier Pavel Filip a scris tot pe Facebook "că ar fi fost de apreciat dacă politicienii de la putere ar fi demonstrat că sunt altfel, că sunt corecți, spun adevărul și știu să recunoască un lucru bun, chiar dacă vine de la oponenți politici". 

CITEŞTE ŞI: Pavel Filip și Volodimir Groisman au convenit asupra semnării Acordurilor cu privire la liberalizarea transportului auto și aerian

Pavel Filip a explicat că pentru prima dată acest subiect a fost discutat cu premierul ucrainena Volodimir Groisman la Odessa, în septembrie 2017. Ulterior, în timpul vizitei acestuia la Chișinău în octombrie același an, au definitivate chestiuni mai concrete.

Documentul care rezolva această problemă a fost semnat peste un an, în octombrie 2018, în timpul vizitei premierului Groisman la Chișinău. "La această chestiune au lucrat cei mai buni experți din ambele țări. Problema a fost rezolvată după ce Kievul a îndeplinit toate procedurile interne, ieri acest proces a fost finalizat, (noi le-am îndeplinit încă la sfârșitul anului trecut). Au fost 2 ani de muncă deloc ușoară și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în acest proces. Le sunt recunoscător colegilor de la Kiev pentru că am reușit să ducem la bun sfârșit un lucru pe care l-am început încă acum doi ani.", scrie Paveil Filip. 

CITEŞTE ŞI: Transportatorii din Moldova nu vor mai avea o perioadă limitată de şedere pe teritoriul Ucrainei

Pavel Filip mai spune că declaraţia actualului premier îi aminteşte de fabula lui Donici "Musca": 

 

"Spre laudă deşartă
Mulţi zic: noi am lucrat,
Când ei lucrează-n faptă,
Ca musca la arat."

 

Filip mai spune că dacă totuși actuala putere a găsit bagheta magică pentru rezolvarea problemelor, "îi doresc succes să rezolve cu aceeași viteză și celelalte chestiuni sensibile de pe agenda moldo-ucraineană, ca de exemplu: funcționarea Complexului Hidroenergetic de la Novodnestrovsk, finalizarea procesului de demarcare a frontierei de stat, activarea tuturor punctelor de control comun la frontieră și multe, multe altele.".

Lasă un comentariu