Sancțiunile pentru încălcarea regulilor de port armă ar putea fi înăsprite

Embed:

Sancțiunile pentru încălcarea regulilor de port armă ar putea fi înăsprite. Asta prevede un proiect de modificare a legislației, propus de Ministerul Afacerilor Interne, care va fi discutat la ședința de astăzi a Guvernului. 

Potrivit documentului, persoanele care nu vor respecta normele privind păstrarea, deținerea, transportul sau aplicarea armelor și a munițiilor ar putea fi lipsite de dreptul de port armă pentru o perioadă de până la cinci ani.

Aceeași pedeapsă este propusă și pentru încălcarea termenului de prelungire a permisului de deținere a armei sau a modului de înstrăinare a acestora.

Pentru astfel de încălcări, legea prevede acum amenzi de până la 3.000 de lei.

Proiectul mai stabilește ca termenul pentru privarea dreptului de port armă să fie prelungit de la trei luni, cum este în prezent, până la maxim cinci ani.

Modificările vor intra în vigoare după ce vor fi votate în Parlament.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu