Samsung ar putea lansa un S10 cu camere foto de 48MP şi 32MP

Samsung este furnizorul celor mai bune ecrane pentru dispozitive mobile, dar prestanţa companiei nu este de ignorat nici în domeniul senzorilor pentru camere foto, gama Samsung ISOCELL oferind performanţe de invidiat.

Pregătind terenul pentru următoarea generaţie smartphone high-end, Samsung a dezvăluit ISOCELL GM1 şi ISOCELL GD1, senzori de imagine pentru camere foto destinate telefoanelor mobile. Cu rezoluţie de 48MP şi 32MP, aceştia folosesc pixeli cu diemensiunea 0.8-micrometri (μm) şi sunt asistaţi cu tehnologie de stabilizare a imaginii, optică sau electronică (în funcţie de buget), scrie go4it.ro.

Potrivit Samsung, senzorii de imagine cu pixeli de 0.8 μm pot funcţiona şi cu rezoluţie redusă la 12MP şi 8MP, oferind în schimb o sensibilitate la lumină mult îmbunătăţită, comparabilă unui senzor foto cu pixeli de 1.6 μm pentru aparate foto DSLR. Ambele soluţii sunt capabile de captură imagine şi filmare în modul HDR.

Trebuie spus că şi Sony are în ofertă un senzor foto de 48MP pentru telefoane mobile - IMX586, însă acesta nu şi-a făcut apariţia în nici un produs smartphone, deocamdată.

Producţia ar urma să înceapă înainte de finalul acestui an, la timp pentru a furniza ambele tipuri de senzori foto pentru produsele flagship de anul viitor, cum ar fi Galaxy S10.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu