Salvează vieți şi sunt curajoşi: 98 de salvatori au fost premiaţi la "Gala Bărbăţiei"

Embed:

Salvează vieți, sting incendii, sunt curajoşi şi puternici. Este vorba despre nouăzeci și opt de salvatori din țara noastră, care au fost premiați în cadrul celei de a 5-a ediții a "Galei Bărbăției", organizată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Cei mai viteji bărbați din ţară au fost premiați pentru intervențiile şi devotamentul lor. Pompierii și salvatorii au primit diplome de onoare și au fost felicitați de către mai mulți oficiali.

Printre cei premiați se numără și șeful Postului de salvatori și pompieri Otaci, cel care a condus operațiunea dificilă de la  din iunie anul trecut, atunci când s-a prăbușit o scară dintr-un bloc cu nouă etaje, iar zeci de familii au rămas fără acoperiș deasupra capului. Valeriu Tomai ne-a povestit că a fost una dintre cele mai dificile intervenții din cariera sa, iar oamenii îi mulțumesc și până astăzi pentru implicare.

"Asta e o situație de nedescris. La așa ceva nu trebuie să dai pe față că simți o greutate oarecare, ori crezi că nu o să te poți isprăvi cu situația care este la moment. Trebuie mereu să fii, cum zice moldoveanul: cu frutea sus", a spus Valeriu Tomai, salvator.

Valeriu Tomai activează în calitate de salvator de aproape 30 de ani şi spune că dacă ar fi să dea timpul înapoi, nu și-ar schimba profesia pentru nimic în lume.

"Ne îndeplinim obligațiunile cu demnitate, cu cinste, cu mândrie, pentru salvarea persoanelor, pentru salvarea bunurilor, a cetățenilor, a Statului. Eu mă mândresc cu acest serviciu și cred că nu am greșit atunci când m-am angajat în acest serviciu", a spus Valeriu Tomai, salvator.

Această profesie a fost îndrăgită și de fiul său, care, la fel, activează în cadrul IGSU. Potrivit lui Tomai, soţia acestuia s-a obişnuit deja cu programul celor doi.

Şi ceilalţi salvatori, care au fost premiaţi în cadrul Galei, spun că meseria lor este una grea, dar merită tot efortul.

"Fiecare intervenție este una dificilă pentru toți noi, dat fiind faptul că nu se repetă. Este în parte și trebuie de intervenit în dependență de situația creată", a spus Vitalie Rusu, pompier.

"Această meserie este grea, dar noi ne deprindem cu ea și dacă învățăm ceea ce trebuie, nouă ne este ușor", a spus Tanasev Andrei, pompier.

În cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență activează trei mii de angajați, iar în unele diviziuni sunt câteva locuri vacante.

"La ziua de astăzi, IGSU duce lipsă de circa 70 de angajați, dar sunt cei care o parte s-au eliberat, iar o parte perfectează dosare pentru a fi angajați", a spus Mihail Harabagiu, ȘEFUL IGSU.

Salariul mediu al unui salvator începător variază între 6.000 și 8.000 de lei. 

loading...

Lasă un comentariu