Salvatorii din Moldova înlătură consecinţele ploii. Care localităţi au fost sever afectate (FOTO)

În urma ploilor din seara zilei de miercuri, în țară au fost înregistrate mai multe pagube. Salvatorii au intervenit la solicitarea cetățenilor pentru pomparea apei din beciuri și curți.

Echipele de salvare au ajutat oamenii, lichidând consecințele ploii. S-a întâmplat în orașele Râșcani, Căușeni, în satele Zaim și Sălcuța, raionul Căușeni, satul Colicăuți, raionul Briceni, dar și în localitățile Gordinești și Cuconeștii Noi, raionul Edineț.

În Cuconeștii Noi, în nouă gospodării ploile au deteriorat culturi, iar vântul a smuls de pe acoperiș zeci de foi de ardezie. Pompierii au venit în ajutor și în satul Baimaclia, raionul Căușeni, unde o ambulanță s-a blocat în drum. Datorită lucrărilor prompte de deblocare, automobilul s-a putut îndrepta spre persoana care avea nevoie de îngrijiri medicale.

În Bălți, mai multe echipe de salvatori și pompieri au eliberat canalele de scurgere a apei pluviale, care erau înfundate. Astfel, a fost evitată inundarea mai multor străzi din oraș.

La lucrările de prevenire şi lichidare a consecinţelor situaţiilor excepţionale în republică au fost antrenate forţele Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale cu 37 autospeciale şi 156 angajaţi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu