Salvatorii au evacuat din Cotul morii şi icoanele

Embed:

Icoane, ale căror vechime datează din anii 1800, au fost duse cu barca de la casa, care, până mai ieri, slujea biserică pentru creştinii de la Cotul Morii. Salvatorii au reuşit să le evacueze din satul inundat, înainte ca apa să le distrugă.

Înainte de a fi loviţi de inundaţii, oamenii din satul Cotul Morii ridicau o biserică nouă. Acum şi ea este în apă. Localnicii se rugau într-un lăcaş improvizat în casa unui om. Iconostasul şi alte obiecte de cult, vechi din secolul al optsprezecelea, au fost evacuate după aproape o săptămână de la potop.

Icoanele vor fi păstrate de părintele Valeriu. Preotul speră că în noul sat va fi va ridicată o biserică în care acestea îşi vor găsi locul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu