Salt cu FINAL DRAMATIC! Doi paraşutişti au murit, iar o persoană se află în stare GRAVĂ (VIDEO)

Embed:

(UPDATE) Femeia rănită în accidentul de paraşutism de la Clinceni, de duminică dimineaţă, a decedat la Spitalul Universitar, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Trei paraşutişti au fost implicaţi într-un accident, duminică dimineaţă, pe aerodromul de la Clinceni, unul intrând în stop cardio-respirator, iar ceilalţi doi fiind inconştienţi, informează ISU București, potrivit Digi24.

La fața locului au fost trimise două echipaje și un elicopter de la SMURD.

Unul dintre parașutiști, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost declarat decedat în urma unui stop cardiorespirator. Un altul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, este intubat și va fi transportat de urgență la spital. A treia persoană rănită este o femeie, tot parașutist, căreia i se acordă ajutor medical și este în stare conștientă, urmând să fie transportată la spital.

"Este un accident grav, nu ne-am întâlnit până acum cu o situație în care să avem trei paraşutişti răniţi. A fost trimis elicopterul SMURD de la București şi două echipaje terestre, aşteptăm să vedem concluzia celor de la SMURD şi poate au pornit spre spitale - e posibil chiar ca unul să fie luat cu elicopetrul. E o cădere de la o înâlţime importantă, cel mai probabil va fi luat cu elicoperul. Depinde de ce leziuni au identificat, probabil va fi transportat la Floreasca. O cădere de la o astfel de înălţime, şi cei în viaţă pot să sufere leziuni grave care pot să ducă la agravarea lor", a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 Raed Arafat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu