Sălile de forţă, tot mai pline: Moldovenii se pregătesc se sezonul estival. Ce recomandă nutriţioniştii

Embed:
Iarna a plecat, dar kilogramele în plus au rămas. Odată cu venirea primăverii, moldovenii iau cu asalt sălile de sport şi parcurile. Antrenorii atenţionează că rezultatele dorite pot fi atinse doar prin exerciţii fizice făcute corect şi cu regularitate, precum şi cu ajutorul unui regim alimentar echilibrat.

"Au început să vină, să slăbească, să se gătească de vară. Într-o zi de exemplu forţa, într-o zi cardio să facă şi de făcut un program de repartizat grupele de muşchi.De câte ori pe săptămână ar trebui să frecventăm sala dacă vrem rezultate? Dacă începător e bine de trei-patru, dar pe urmă se poate de mărit", a spus Arcadie Coban, antrenor.

Oamenii spun că practică sportul nu doar pentru a se menţine în formă, ci şi pentru stare de bine pe care o oferă:

"Fac cât mai des. Cel posibil de patru, cinci ori pe săptămână. După sală sunt mai dispusă, mă simt în formă, plină de dispoziţie, chiar îmi trec şi stările de oboseală."

"Cred că m-am menţinut, pur şi simplu vreau să îmi menţin tonusul. Vă simţiţi mai bine după antrenament? Da. De ce?Am o energie mai bună de viaţă."

Şi parcurile din Capitală au devenit mai aglomerate. Oamenii spun că preferă să declare război kilogramelor sau doar să se menţină în formă practicând sportul în aer liber:

"Eu prefer sportul afară. Sala nu. Mai mult aer curat. În încăpere stau tot anul, stau acasă.Alerg, paralele, bară."

"Aţi adăugat ceva kilograme iarna? Da, şi încerc să le dau jos. Alerg."

"Foarte frumos timpul. Te inspiri cu idei noi. Merită să faci sport, nu direct pentru sport dar pentru o stare de bine."

Totuşi, nu doar exerciţiile fizice stau la baza unui corp suplu. Nutriţioniştii recomandă şi o alimentaţie sănătoasă, bazată pe legume, fructe şi evitarea bucatelor bogate în grăsimi. Necesarul zilnic pentru o viaţă sănătoasă este de până la 1.500 de calorii.

"Mono-dietele sau chiar înfometarea categoric trebuie evitate pentru că nu sunt benefice. Dacă ţii un asemenea regim îţi stresezi organismul.Cei care doresc să slăbească trebuie să limiteze consumul de grăsimi animale, de mâncărurile prăjite şi să nu bea băuturi dulci carbogazoase", afirmă Victoria Babiţchi, nutriţionist. 

De asemenea, nutriţioniştii atenţionează oamenii să nu uite de cei doi litri de apă, care trebuie consumaţi zilnic.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu