Săli dotate cu utilaje moderne, pentru tinerii sportivi din Căuşeni. "Aşa vom obţine performanţe mai mari"

Embed:

Tinerii din Căuşeni vor avea posibilitate să se antreneze în condiţii mult mai bune, în cadrul unui centru de sport deschis în localitate. Sălile sunt dotate cu utilaje moderne ce permit practicarea a 12 genuri de sport. Tinerii sunt mulţumiţi şi spun că noul edificiu îi va ajuta să obţină rezultate mult mai bune, la campionate.

Denis Bargan are 18 ani şi se antrenează de opt ani. Tânărul se mândreşte cu titlul de campion la kickboxing doar după doi ani de antrenament. Şi asta în săli vechi fără echipamente. Antrenamentele în condiţii îmbunătăţite, spune el, îl vor ajuta să obţină rezultate şi mai bune.

"Ca şi orice sportiv, am planuri foarte mari, să ajung pe arena internaţională, cu cele mai mari vedete", a declarat Denis.
AMB Denis se luptă

Tinerii care vor veni la centru vor putea juca tenis, se vor antrena la sala de forţă şi vor beneficia de masaj profesionist. Iată ce au spus aceştia:

"Cu acest centru, putem obţine performanţe mai mari, la concursuri internaţionale."

"Această sală este una de gen european. Copiii se vor manifesta şi vor arăta performanţe în viitor."

Reprezentanţii Guvernului dau asigurări că astfel de săli vor fi construite şi în alte raioane.

"Aceasta este cea mai îndreptăţită investiţie în viitor. Viitorul sunt copiii, au unde să crească, să se dezvolte", a menţionat ministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu.

"Aceasta este o posibilitate reală pentru toţi tinerii din Moldova, pentru toţi cetăţenii, să demonstreze că Moldova are potenţial uman, are sportivi care până la urmă, vor înălţa drapelul la campionatele lumii", a subliniat ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan.

Costul total al proiectului este de 44 de milioane de lei, iar banii au fost oferiţi de Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi Consiliul raional.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu