Salariul mic şi chiria scumpă taie elanul medicilor începători din raioane. Există, însă, doctori mai norocoşi (VIDEO)

Embed:

Medicii începători nu sunt motivaţi să rămână să muncească în spitalele din raioane. Potrivit Sindicatului "Sănătatea", pe parcursul anului trecut, din 345 de instituţii medicale, în doar 27 tinerii specialişti au beneficiat de suport financiar din partea administraţiei publice locale. Este vorba de adaosuri salariale, ajutoare financiare şi spaţiu locativ. 

Vasile Bujor lucrează medic infecţionist la Spitalul Raional din Anenii Noi. Salariul, în sumă de 1 800 de lei, îi ajunge doar pentru chirie şi alimentaţie. Tânărul speră că autorităţile locale îi vor oferi un lot pentru a-şi ridica o casă. 

"Stau la gazdă, la o bătrânică. Am grijă şi de ea.  Gazda mă costă în jur la 500 de lei. Pentru salariul meu este foarte mult", spune bărbatul.

Alţi medici au fost mai norocoşi. Este cazul a opt tineri repartizaţi la Spitalul Raional din Criuleni, care au primit apartamente. 

"Făceam naveta, de aici la părinţi în fiecare zi, până s-a reconstruit casa. Aş mai rezista 2-3 ani", a declarat medicul traumatolog Eduard Braescu.

"Această navetă a fost grea, în condiţiile în care trebuie să respecţi o oră fixă. Copilaşul era mic, iar eu şi soţia ambii lucram. Uneori nu aveam unde să-l lăsăm", zice  medicul anesteziolog Nicolae Croitoru.

Medicii vor putea însă deveni proprietari ai apartamentelor în care locuiesc abia peste 20 de ani.

"Cât timp ei lucrează în raion, ei se pot folosi de apartament. Dar dacă pleacă în altă parte, vor trebui să elibereze apartamentul", menţionează preşedintele raionului Criuleni Vitalie Rotaru.

Potrivit directorului Spitalului Raional Criuleni, Grigore Urâtu, acum doi ani, instituţia medicală ducea lipsă de 12 medici. Tinerii refuzau să lucreze aici din lipsa spaţiului locativ. Blocul în care doctorii au primit apartamente a fost construit în 2012, în cadrul unui proiect finanţat de Banca Mondială.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu