Salariile medicilor vor creşte cu 10 la sută, din 1 aprilie

Embed:

Aproape 50 de mii de angajaţi din instituțiile medico-sanitare publice vor primi salarii mai mari cu 10 la sută din 1 aprilie. O decizie în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Guvern. Pentru această majorare, Ministerul Sănătății a calculat că este nevoie suplimentar de aproape 300 de milioane de lei. Cheltuielile sunt planificate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. 

 "Dacă vorbim de salariile de funcţie a unui medic de familie care are o vechime de până la 10 ani, deci salariul acestuia altcătuieşte la momentul actual 7160 de lei, salariu de funcţie, şi este o creştere de 650 de lei în baza acestui proiect. Dacă vorbim despre un medic care are o vechime mai mare de 20, în rezultatul majorării, salariul de funcţie va reprezenta 8440 de lei.", a declarat Viorica Dumbrăveanu, ministru al Sănătăţii. 

Totodată, chirurgii, endoscopiștii şi medicii anesteziști-reanimatologi, de nivel republican, vor avea salariul de 6.880 lei, iar cei de nivel raional – 5.720 lei. Salariile medicilor psihiatri şi narcologii vor constitui 7.100 de lei. În același timp, salariile directorilor de spitale ar putea varia de la 8.000 de lei, până la 16.000 de lei pentru instituțiile care au acumulat mijloace financiare de peste 250 de milioane de lei.  Majorarea cu 10 la sută vizează și lucrătorii medicali cu studii medii, dar și personalul auxiliar. De asemenea, vor creşte şi sporurile de muncă. Anul trecut, salariul mediu lunar pe economie a fost stabilit de 6.975 lei, iar pentru 2020 va constitui 7.953 lei.

loading...

Lasă un comentariu