SĂ-I ÎNTINDEM O MÂNĂ DE AJUTOR. În prag de iarnă, o mamă cu trei copii din raionul Glodeni riscă să rămână pe drumuri

Embed:
O mamă a trei copii locuieşte împreună cu concubinul ei într-o casă cu o singură odaie, fără apă şi canalizare. Venitul acestei familii din cinci persoane este doar 1.500 de lei pe lună, de aceea sunt nevoiţi să economisească pentru tot, de la produse alimentare și până la medicamente. Mai mult ca atât, casa în care locuiesc nu este proprietatea lor, aşa că riscă să rămână pe drumuri în pragul iernii.

De trei ani, familia Flocea locuiește într-o casă veche și dărăpănată de la marginea satului Sturzovca, din raionul Glodeni. Cele trei fetiţe - Ecaterina, Ana şi Angelina, au vârstele cuprinse între trei ani şi jumătate şi doar câteva luni. Mama lor, de 21 de ani, s-a întâlnit cu viitorul tată ai copiilor imediat după absolvirea şcolii şi de atunci este în concediu de maternitate.

"În casă este mult prea strâmt, avem trei copii, eu nu pot pleca acum la muncă, pentru că sunt în concediu de maternitate. Copiii dorm în pătuț, cea mică în cărucior, iar noi pe canapea", a menţionat Alina Flocea.

Veniturile familiei sunt mici şi din cauză că tatăl copiilor nu are un loc de muncă stabil.

"Lucrez cu ziua, duc porumbul oamenilor. Lucru permanent nu am. Mă trezesc dimineața și mă gândesc imediat cum să hrănesc copiii, cum să câștig ceva", a spus tatăl copiilor.

Din păcate, nimeni dintre rude nu poate ajuta această familie numeroasă. Părinții tatălui sunt la rândul lor nevoiaşi, iar mama Alinei este de mai mulţi ani dependentă de alcool. Din acest motiv, sora mai mică a Alinei, Ksenia, în vârstă 10 ani, a fost plasată anul trecut în centrul de plasament pentru copii din Glodeni.

"Ca să fiu sinceră, chiar vreau s-o iau pe sora mea la mine. Dar pentru asta am nevoie de o altă casă, unde ea să aibă camera ei, pentru a-şi putea face acolo temele. Copiii mei o iubesc, nouă ne este dor de ea. Este foarte greu", a declarat Alina Flocea, mama copiilor.

Ksenia încă nu știe că mama ei poate fi lipsită de drepturile părintești. Fetiţa merge în clasa a treia, îi place să deseneze și visează să fie luată acasă.

"Când veţi avea în sfârșit propria casă, ce vei face acolo? - O să mă joc, o să gătesc mâncare. - Îți place să gătești? - Da. - Care este mâncarea ta preferată? - Piure de cartofi", a spus Ksenia.

Potrivit legii, pentru ca Alina să-şi poată lua sora de la Centrul de plasament pentru copii, ea trebuie să-i ofere o cameră separată. Dar atâta timp cât nu au o proprie locuinţă, surorile nu se pot reuni. Autorităţile raionale au promis că vor încerca să acorde ajutor financiar acestei familii pentru a-şi putea procura o casă.

"Noi dispunem de un serviciu "Sprijin familial" unde am putea şi avem intenţia ca la următoarea şedinţă a comisiei să expunem faptul dat cu propunerea de a aloca Alinei prin intermedia acestui serviciu suma de 12 000 de lei maximum", a explicat Ion Crudu, șef adjunct al Direcției de protecție socială a raionului Glodeni.

Pentru a achiziționa o casă nouă, familia Alinei Flocea are nevoie de cel puțin 60.000 de lei. Dacă doriți să ajutați această familie, puteţi suna la numărul 079 630 338.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu