Doi copii s-au grăbit să ajungă pe lume și s-au născut în ambulanță, chiar de Crăciunul pe stil vechi.
S-a întâmplat în data de 6 şi 7 ianuarie, în raioanele Ceadîr-Lunga și, respectiv, Căușeni. După acordarea asistenței medicale de urgență, lăuzele și nou-născuții au fost transportați la Maternitate pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.
Potrivit unui comunicat emis de CNAMUP, în perioada 4 - 10 ianuarie, 50 de persoane, printre care 7 copii, au avut de suferit în urma accidentelor rutiere. Pe parcursul acestei perioade pe traseele din țară au fost înregistrate 38 de coliziuni.
Totodată, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat de 3.163 persoane cu urgențe cardiovasculare, inclusiv 44 pacienți cu sindrom coronarian acut. Urgențele neurologice au constituit 1.845 cazuri, dintre care 203 accidente vasculare cerebrale.
Pe parcursul perioadei menţionate, ambulanțele au fost solicitate în 4.395 de cazuri. Iar la instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 1537 pacienți, dintre care 1.335 maturi și 202 copii.