S-a dat start turneului demonstrativ de la Abu-Dhabi

Embed:

Tenisul spectacol se întoarce după o mică vancaţă! Turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, îi aduce la start pe şase dintre cei mai buni tenismeni ai momentului. Novak Djokovic, liderul mondial, Rafael Nadal, câştigatorul de anul trecut, Roger Federer, David Ferrer, Gael Monfils, Jo-Wilfried Tsonga participă la cea de-a patra ediţie a turneului.

Vedetele tenisului mondial revin în acţiune după câteva săptămâni de vacanţă. Rafael Nadal va participa începând cu 30 decembrie la cea de-a patra ediţie a turneului demonstrativ din Abu Dhabi, unde în faza semifinalelor îl va întâlni pe David Ferrer. Ultimul s-a impus în faţa francezului Jo-Wilfried Tsonga, în sferturi, cu 2-6, 7-6, 6-2.

"În acest sezon am avut o tactică previzibiă, jocul meu nu era o surpriză pentru adversari. Pe viitor trebuie să joc mai agresiv", a spus Rafael Nadal.

Alături de Nadal, în Abu Dhabi se mai află liderul mondial Novak Djokovic, dar şi Roger Federer.

"Mai mult ca sigur, că Djokovic îşi va menţine forma bună şi pentru sezonul viitor. El va face tot posibilul să repete toate succesele şi anul viitor", a punctat Roger Federer.

Elveţianul va juca în semifinale cu Novak Djokovic, care l-a învins pe Gael Monfils cu 6-2, 4-6, 6-2. Învingătorul competiţiei va avea parte de un premiu de 250 mii de dolari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu