S-a acordat premiul Nobel în medicină. Un cuplu norvegian şi un american vor împărţi recompensa

Embed:

Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat anul acesta pentru descoperirea celulelor din creier responsabile de orientarea în spaţiu. De prestigioasa distincţie se vor bucura soţii May-Britt Moser şi Edvard Moser din Norvegia, precum şi americanul John O'Keefe

Laureații din acest an ai premiului Nobel pentru Medicină au descoperit un sistem de poziționare în creier a unui "GPS intern", care face posibilă orientarea în spațiu. 

"Adunarea Nobel a Institutului Karolinska a decis să acorde premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină lui John O'Keefe şi soţilor May-Britt Moser şi Edvard Moser", a zis secretarul comitetului Nobel de la Institutul Karolinska, Goran Hansson.

Premiul pentru medicină marchează debutul sezonul Nobel, care va continua mâine cu Nobelul pentru fizică, iar miercuri - pentru chimie. Vor urma cele mai aşteptate distincţii, cel pentru Literatură şi cel pentru Pace.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat peste o săptămână. Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu bănesc în valoare de 8 milioane de coroane suedeze, echivalentul a aproximativ 880 de mii de euro.  

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu