Rwanda comemorează 25 de ani de la începutul genocidului soldat cu 800.000 de victime

Rwanda comemorează duminică cele aproximativ 800.000 de persoane ucise în timpul genocidului sângeros început în urmă cu exact 25 de ani, scrie agerpres.ro.

Genocidul din fosta colonie belgiană a debutat la 7 aprilie 1994, când reprezentanţi radicali ai hutu, etnia majoritară din Rwanda, au început să ucidă membri ai minorităţii tutsi, dar şi etnici hutu moderaţi.

Masacrul s-a încheiat după 100 de zile, atunci când Frontul Patriotic Rwandez (RPF), fondat de etnici tutsi în afara graniţelor, a invadat ţara venind din Uganda şi avându-l drept lider pe Paul Kagame, actualul preşedinte al Rwandei.

Ceremoniile vor începe prin depunerea unor coroane de flori la un memorial ridicat la Kigali în memoria victimelor genocidului.

Ulterior, va avea loc o comemorare pe stadionul naţional din Kigali, la care este aşteptat şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

''Ne exprimăm solidaritatea cu familiile şi prietenii victimelor. Actele respective oferă şi ocazia de a reflecta asupra lecţiilor trecutului, pentru regiune şi întreaga lume, într-un moment când susţinerea valorilor universale, asumarea responsabilităţii şi promovarea multilateralismului sunt mai relevante ca niciodată'', a subliniat sâmbătă, într-o declaraţie, şefa diplomaţiei UE Federica Mogherini.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu