Ruxanda Glavan: Numărul celor care s-au tratat definitiv de hepatită este în creştere

Numărul celor care s-au tratat definitiv de hepatită este în creştere. În ultimii doi ani, circa 14.000 de persoane au scăpat de virusul hepatic C, după ce au beneficiat de tratament gratuit. Declaraţiile au fost făcute de fostul ministrul al Sănătăţii, Ruxanda Glavan, la emisiunea Tema Săptămânii de la Canal 2.

"La viteza cu care noi reuşim să asigurăm cetăţenii Republicii Moldova cu medicamente, la derularea bună, zic eu, a proceselor, oamenii ştiu ce au de făcut, infecţioniştii ştiu ce au de făcut. Chiar până în 2020, noi putem să ajungem la 30 de mii de pacienţi vendicaţi", a comunicat fostul ministru al Sănătăţii, Ruxanda Glavan.

În prezent, peste două mii de pacienţi urmează să înceapă tratamentul.

Programul Naţional de Combatere a Hepatitei a fost iniţiat în 2016 şi este finanţat de stat.

Pentru a beneficia de tratament gratuit, pacienţii trebuie să meargă la medicul infecţionist de la locul de trai şi să facă toate investigaţiile necesare.

Rezultatele vor fi expediate Ministerului Sănătăţii, iar pacientul va primi medicamentele necesare. Tratamentul durează în jur de patru luni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu