Rușii evită bancnotele de 200 şi de 2.000 de ruble. Care este motivul

Embed:

Comercianţii şi companiile ruse refuză să accepte noile bancnote de 200 şi 2000 de ruble, care au desenate simboluri din peninsula ucraineană Crimeea, scrie presa de la Moscova.

Motivul? Banii nu sunt recunoscuţi de detectoarele de bancnote şi nici de bancomate.

În plus, cetăţenii spun că banii sunt prea coloraţi, ca nişte ambalaje de bomboane sau ca banii de la jocul Monopoly.

Autorităţile ruse au ameninţat cu amenzi pe oricine refuză la plată astfel de bancnote. Agenţia de protecţie a consumatorului a anunţat că toate bancnotele emise de Banca centrala a Rusiei sunt legale şi au drept de circulaţie pe întreg teritoriul ţării.

Bancnotele de 200 şi de 2000 de ruble au fost emise în octombrie anul trecut.

Pe ambele sunt desenate monumente simbol din oraşul ucrainean Sevastopol, ocupat de Rusia odată cu anexarea peninsulei Crimeea în 2014.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu