Ruşii au înregistrat pierderi financiare uriaşe din cauza măsurilor punitive impuse Kremlinului

Embed:

Ruşii au înregistrat pierderi financiare uriaşe în ultimii cinci ani din cauza măsurilor punitive impuse Kremlinului. Potrivit economiştilor de la Moscova, din cauza embargoului impus de UE şi SUA pentru jamon şi parmezan consumatorii au pierdut anual peste şase milioane de euro, ceea ce ar însemna câte 42 de euro de persoană.

Experţii menţionează că de pe urma restricţiilor au avut de câştigat însă producătorii locali. Peste cinci milioane de euro din pierderile consumatorilor au fost direcţionaţi către fermierii ruşi care au asigurat piaţa locală cu jamon şi parmezan.

Analiştii au mai remarcat, de asemenea, că după ce a fost interzis importul unor produse străine, în Rusia a crescut cererea pentru carnea de pui şi de porc, dar şi pentru roşii.

În 2014, odată cu izbucnirea conflictului din estul Ucrainei şi anexarea Crimeii, Uniunea Europeană și Statele Unite au impus Federației Ruse o serie de sancţiuni din cauza implicării Moscovei în război şi au continuat să le extindă în mod repetat.

Rusia a reacţionat în aceeaşi manieră şi a introdus o serie de măsuri punitive împotriva Uniunii Europene, SUA, Australiei, Canadei și Norvegiei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu