Rusia simplifică la maxim procedurile de acordare a cetățeniei pentru moldoveni

Duma de Stat a Federaţiei Ruse a adoptat, miercuri, 12 februarie, în a doua lectură, un proiect de lege, care simplifică acordarea cetăţeniei ruse originarilor din fostele republici sovietice, inclusiv moldovenilor. 

Astfel, vorbitorii nativi de limbă rusă vor putea obţine cetăţenia Rusiei, fără a susţine interviul. Astfel, termenul de examinare a cererilor se va reduce de la şase luni pâna la trei luni. 

Potrivit deciziei parlamentarilor ruşi, de această procedură simplificată vor beneficia toţi imigranţii din Moldova, Ucraina, Belarus, Armenia şi din alte foste republici sovietice, care locuiesc pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Pentru cei care vor depune cererile din afara Rusiei, termenul va rămâne acelaşi, de jumătate de an. 

Rusia estimează că aproape 172 de mii de cetățeni ucraineni și 32 de mii de cetățeni din Belarus, care au deja reședința permanentă și permis de ședere  în Rusia  vor beneficia de procedura simplificată.

Potrivit președintelui Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, anul trecut, peste 500 de mii de originari din fostele republici sovietice au primit cetăţenia rusă.

 

loading...

Lasă un comentariu