Rusia şi Japonia vor continua negocierile pentru a soluţiona disputa teritorială privind Insulele Kurile

Embed:

Rusia şi Japonia vor continua negocierile pentru a soluţiona disputa teritorială privind Insulele Kurile. Anunţul a fost făcut de preşedintele rus Vladimir Putin și de prim-ministrul nipon, Shizo Abe, în urma unei întrevederi la Moscova.

"Am discutat şi despre perspectivele încheierii unui nou tratat de pace. Acestui subiect, i-am acordat, împreună cu domnul prim-ministru suficient de mult timp", a spus Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse. 

Şi premierul Japoniei a recunoscut că soluţionarea unei dispute teritoriale de zeci de ani reprezintă o provocare dificilă, dar că discuţiile trebuie să continue.

"Nu este ușor să rezolvăm o problemă rămasă nesoluţionată mai mult de 70 de ani după încheierea războiului, dar trebuie să facem asta. Trebuie să colaborăm activ pentru a obține o mai mare încredere între cetățenii Rusiei și Japoniei, pentru a promova relațiile de prietenie și pentru a găsi o soluție acceptabilă pentru ambele părți", a spus Shinzo Abe, premierul Japoniei.

Uniunea Sovietică a anexat patru insule din arhipelagul Kurile în ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial. Japonia revendică dreptul asupra acestora, fapt ce a împiedicat cele două ţări să semneze un tratat de pace.

În noiembrie anul trecut, premierul nipon a propus ca negocierile să pornească de la propunerea sovieticilor din 1956 de a returna Japoniei două insule din cele patru. Rusia vrea însă ca Japonia să recunoască toate cele patru insule ca parte a Rusiei, înainte de începe negocierile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu