Rusia se izolează de restul lumii. A fost adoptată o lege privind crearea unei rețele de Internet naţional, separat de serverele mondiale

Embed:

Duma de Stat a Rusiei a adoptat în lectură finală o lege privind crearea unei rețele de internet naţional, separat total de serverele mondiale. Decizia este argumentată de pericolul unor atacuri cibernetice din exterior.

Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie votat în Consiliul Federației și promulgat de președintele Vladimir Putin.

Proiectul de lege privind "Runet", adică internetul rusesc, a fost aprobat cu 307 voturi pentru şi 68 împotrivă. Iniţiativa a fost sprijinită de Guvernul de la Moscova, care va determina tipurile de ameninţări la adresa stabilităţii, securităţii şi integrităţii de funcţionare a "Runetului".

Totodată, proiectul mai prevede că guvernul rus va avea autoritatea de a aproba procedura de instalare, operare şi actualizare a echipamentelor tehnice ale unui operator de telecomunicaţii pentru a contracara ameninţările.

De cealaltă parte, criticii spun că odată cu adoptarea legii se instituie o nouă formă de cenzură în Rusia, deoarece termenul "ameninţare" este unul foarte ambiguu. Legea urmează să intre în vigoare la 1 noiembrie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu