Rusia pregăteşte sancţiuni la adresa SUA

Rusia nu va amâna adoptarea unor măsuri de ripostă la adresa SUA după sancţiunile americane adoptate recent împotriva Moscovei, a anunţat luni Serghei Riabkov, adjunct al ministrului de externe rus.

Membri importanţi ai Dumei (camera inferioară a parlamentului rus) au declarat că iau în considerare adoptarea unor măsuri legislative care să confere Kremlinului puterea de a interzice sau restricţiona lista produselor importate din SUA.

Riabkov a menţionat că Moscova şi partenerii săi din BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) şi G20 analizează ceea ce el a numit "abuzul din partea Washingtonului" a statutului dolarului de monedă de rezervă globală.

Oficialul rus a subliniat că, prin sancţiunile impuse Rusiei, Washingtonul a manifestat o agresiune economică deschisă.

La 6 aprilie, Washingtonul a impus sancţiuni substanţiale împotriva oamenilor de afaceri, companiilor şi oficialităţilor guvernamentale din Rusia, afectând aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin. Aceasta a fost una dintre cele mai agresive măsuri luate de Washington pentru a pedepsi Rusia pentru presupusa sa implicare în scrutinul prezidenţial din SUA din 2016 şi pentru alte "activităţi maligne".

Drept reacţie, premierul rus Dmitri Medvedev a ordonat guvernului său să elaboreze contramăsuri, calificând drept inacceptabile şi ilegitime noile sancţiuni americane şi a precizat că Rusia îşi rezervă dreptul de a răspunde, potrivit Interfax.

Medvedev a mai cerut executivului rus să pună la punct un plan pentru a sprijini entităţile aflate pe lista de sancţiuni a SUA.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu