Rusia neagă informaţiile din presa internaţională. Putin: Noi eram pregătiţi pentru asta

Embed:

Rebelii care opun rezistență armatei siriene susţin că au doborât un avion militar rusesc de tip Su-25, implicat în operaţiuni militare. Kremlinul nu a făcut însă nicio declaraţie în acest sens.

Rusia continuă să nege că ar fi atacat regiuni locuite de civili. Pe de altă parte, opoziţia siriană a prezentat imagini cu victimele atacurilor aeriene din ultimele două zile, în care apar şi copii. Liderul de la Kremlin acuză presa internaţională că transmite informaţii eronate.

"În privinţa informaţiilor din presă, precum că ar fi avut de suferit şi civili, noi eram pregătiţi pentru astfel de interpretări. Vreau să vă atrag atenţia că primele informaţii despre faptul că printre victime sunt civili au apărut înainte ca avioanele să decoleze", a spus preşedintele rus, Vladimir Putin.

Aceleaşi declaraţii le-a făcut în cadrul unei conferinţe de presă şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, aflat la New York.

"Scopul nostru este combaterea terorismului. Nu vom accepta să sprijinim pe nimeni pentru a lupta împotriva poporului. Noi luptăm împotriva terorismului", a declarat Lavrov. 

În ultimele două zile, Rusia a lansat zeci de atacuri aeriene în oraşele Homs şi Hama şi Raqa. În urma acestora, cel puţin 48 de oameni şi-au pierdut viaţa.

Totodată, Moscova a anunţat că atacurile se vor intensifica şi vor dura aproximativ patru luni.

Siria este disputată de trei tabere diferite. Una dintre ele este reprezentată de armata regimului Bashar al-Assad, susținută de Rusia, alta de opoziție, ajutată de Statele Unite, şi cea de-a treia - de gruparea teroristă Statul Islamic.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu