Rusia îndeamnă statele membre NATO să evite o cursă a înarmării în spaţiul cosmic

Administraţia Vladimir Putin se arată îngrijorată în legătură cu activităţile spaţiale anunţate de Alianţa Nord-Atlantică, îndemnând statele membre NATO să evite o cursă a înarmării în spaţiul cosmic.

"Declaraţiile de acest fel generează îngrijorare. Planificarea militară elaborată de NATO vizează atingerea supremaţiei în toate domeniile, cu toate consecinţele aferente, precum militarizarea şi escaladarea tensiunilor", a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, conform Mediafax.

"Urmărim cu atenţie ce se va face pentru concretizarea afirmaţiilor secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, privind faptul că organizaţia nu intenţionează să plaseze arme în spaţiu", a precizat Maria Zaharova.

"Pornim de la presupunerea că transformarea spaţiului cosmic într-o scenă de confruntare militară nu ar fi în interesul niciunei ţări din lume, nici ţărilor membre NATO", a subliniat Maria Zaharova, potrivit agenţiei Tass.

Alianţa Nord-Atlantică nu va plasa arme în spaţiul cosmic, dar spaţiul va fi recunoscut ca domeniu strategic de apărare, a declarat, marţi, Jens Stoltenberg, secretarul general NATO. 

"Într-o lume aflată în schimbare rapidă, NATO continuă să se adapteze pentru a face faţă provocărilor strategice. Iar mâine vom face un nou pas important. Mă aştept ca miniştrii să aprobe recunoaşterea spaţiului ca domeniu operaţional, alături de aer, zonele terestre, maritime şi cibernetice. Spaţiul este esenţial pentru măsurile NATO de apărare şi disuasiune, pentru avertizare, comunicaţii şi navigare", a declarat Jens Stoltenberg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Externe din cadrul NATO.

 
loading...

Lasă un comentariu