Rusia ameninţă cu un război comercial. "Moldova trebuie să aleagă: ori CSI, ori UE!"

"Republica Moldova trebuie să aleagă: ori CSI, ori UE!". O declaraţie în acest sens a fost făcută de ministrul adjunct al Dezvoltării Economice din Rusia, Alexei Lihaciov, pentru agenţia RIA Novosti. În context, Federaţia Rusă a avertizat din nou Republica Moldova cu privire la riscurile economice care ar putea apărea, în cazul în care Moldova va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

"Republica Moldova nu poate combina cele două sisteme de reglementare: CSI și UE. Va trebui să facă o alegere și, dacă va fi în favoarea sistemului european, atunci CSI va înceta să mai fie convenabil. Acest lucru l-am explicat, dar colegii moldoveni spun că vor evita efectele care ar putea să apară și ne-au promis să ne prezinte o confirmare relevantă", a spus Lihaciov.

Oficialul rus a mai subliniat că poziția Rusiei este pragmatică și nu este legată de alegerea politică a Moldovei, este vorba doar de riscurile economice care le-ar putea suporta atât Republica Moldova, cât şi Rusia.

Totodată, Lihaciov a reamintit că Acordul privind zona de liber schimb a Uniunii vamale CSI oferă dreptul de a folosi mecanisme pentru a proteja propria piață în cazul în care unul dintre statele membre ale CSI creează o zonă de liber schimb cu o altă ţară.

Potrivit acestuia, Rusia a oferit partenerilor din Moldova consultări trilaterale cu reprezentanți Uniunii Europene, cu scopul de a analiza riscurile posibile pentru fiecare dintre părți, în fiecare domeniu de activitate economică.

Publika.md aminteşte că discuţii bilaterale dintre Moldova și Federația Rusă în legătură cu semnarea Acordului de Asociere cu UE, pe 27 iunie,  au avut loc săptămâna trecută la Chișinău, în cadrul vizitei viceministrul rus de Externe Grigori Karasin.

Premierul Iurie Leancă a dat asigurări Moscovei că semnarea de către Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană nu contravine nici cooperării cu Rusia, nici angajamentelor din cadrul CSI. Astfel de asigurări au venit şi din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Pe de altă parte, vice-ministrul rus de externe Grigori Karasin a declarat însă, într-un interviu pentru presa rusă, că semnarea acestui document va afecta relaţiile bilaterale pe termen lung.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu