Rusia, acuzată de organizarea atacului chimic din Siria

Embed:
Rusia a fost acuzată de organizarea atacului chimic care s-a produs zilele trecute în orașul Douma din Siria. Statele Unite, Franța, Marea Britanie și alți aliați vestici au spus, în cadrul unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, că tot acest carnagiu a fost orchestrat de la Moscova.

"Statele Unite sunt determinate să pedepsească monstrul care a folosit arme chimice împotriva poporului sirian", a declarat Nikki Haley, reprezentant permanent al SUA la ONU.

"Responsibilitatea pentru acest act crud produs în Siria, cade pe umerii autorităţilor siriene și a susținătorilor săi - Rusia și Iran. Folosirea armelor chimice este un act diabolic", a menționat Karen Pierce, reprezentant permanent al Marii Britanii la ONU.

Drept răspuns, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a respins acuzaţiile şi a spus că Occidentul începe cu bună știință un nou război rece.

"Împotriva Moscovei se foloseşte un arsenal întreg de metode: calomnii, insulte, retorică militară, șantaj, sancțiuni și amenințări cu forța împotriva unui stat suveran", a spus Vasili Nebenzia, reprezentant permanent al Rusiei la ONU.

Iar reprezentantul permanent al Siriei la ONU a spus că în spatele atacului ar sta Vestul.

În semn de protest, delegațiile SUA, Marii Britanii și ai Franței au părăsit sala. În jur de 70 de oameni au murit și câteva sute au ajuns la spital, după ce au inhalat gazul sarin.

Unele surse susţin că numărul celor care au avut nevoie de ajutor medical ar depăşi o mie de oameni. Martori locali spun că un elicopter ar fi lansat bomba cu substanţa care blochează centrii nervoşi şi provoacă moartea prin asfixie.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu