Rugby: Cupa Mondială s-ar putea extinde de la 20 la 24 de echipe

World Rugby (WR), forul mondial al sportului cu balonul oval, ar putea lua în discuţie extinderea formatului Cupei Mondiale de la 20 la 24 de echipe, posibil chiar de la turneul final din 2023 din Franţa, deşi varianta mai realistă ar fi 2027, scrie agerpres.ro.

Brett Gosper, directorul executiv al WR, spune că există dorinţa la nivelul conducerii federaţiei internaţionale ca mai multe ţări din eşaloanele valorice doi şi trei să aibă ocazia de a participa la cea mai importantă competiţie rugbystică din lume.

''Vrem totuşi să fim siguri că echipele sunt destul de competitive pentru a se discuta despre un astfel de format. Vrem să creştem interesul pentru acest sport, să atragem noi fani, să intrăm şi din punct de vedere comercial pe noi pieţe, dar trebuie să fim siguri de competitivitatea echipelor'', a spus Gosper.

Şi Alan Gilpin, preşedintele comitetului de organizare a CM 2019 din Japonia, spune că ar fi cazul unei extinderi a numărului de ţări participante, arătând că formatul cu 20 de echipe este unul vechi de mai bine de două decenii. ''Ne dorim extinderea formatului, ne-ar plăcea să vedem 24 de echipe'', a spus Gilpin.

Canada, Kenya, Hong Kong şi Germania luptă încă pentru a prinde ultimul loc disponibil la Mondialul nipon de anul viitor, de unde naţionala României a fost descalificată, ratând pentru prima oară prezenţa la un turneu final, ca urmare a folosirii unui jucător neeligibil în preliminarii.

În noiembrie, ''Stejarii'' vor disputa un meci de baraj cu Portugalia pentru rămânerea în cel de-al doilea eşalon valoric european.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu