Ruben Atoyan, la întrevederea cu Ion Chicu: FMI este gata să susțină Moldova în procesul de implementare a reformelor

Premierul Ion Chicu s-a întâlnit, astăzi, cu şeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru Moldova, Ruben Atoyan, pentru a seta prioritățile privind cooperarea pe viitor.

Premierul a apreciat importanța suportului FMI pentru țara noastră și a exprimat deschiderea în scopul identificării unor noi modalități de a extinde cooperarea între Guvernul Republicii Moldova și FMI, prin intermediul a noilor programe, acțiuni, dar și proiecte de asistență tehnică.

Oficialii au făcut un schimb de opinii constructiv referitor la starea economiei naționale în prezent,  planurile de atragere a investițiilor în țara noastră, dar și perspectivele de creștere a PIB-ului.

Șeful misiunii, Ruben Atoyan a precizat că FMI este gata să susțină Republica Moldova în continuare în procesul de implementare a reformelor, odată ce Guvernul își asumă aceste angajamente, precizând că ar fi benefice progresele Executivului în implementarea reformelor în sectorul financiar și fiscal, dar și în investigarea fraudei bancare.

De asemenea, părțile au convenit asupra pașilor necesari pentru extinderea programului cu FMI, care expiră în luna martie 2020. În acest sens, o delegație a Fondului Monetar Internațional va avea o vizită în Republica Moldova în perioada ianuarie-februarie 2020.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu