România va aloca Moldovei cea de-a treia tranşă financiară din împrumutul de 150 de milioane de euro

Embed:

România va aloca Moldovei cea de-a treia tranşă financiară din împrumutul de 150 de milioane de euro.

Banii vor ajunge în țară în zilele următoare.

Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip după o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis, la New York. Premierul participă la cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale ONU.

"Când am vorbit de prima tranşă a împrumutului din România, am vorbit şi despre un set de condiţionalităţi, pe care le-am realizat, am obţinut prima tranşă, după care şi a doua şi iată zilele următoare vom primi şi a treia tranşă din împrumutul de 150 mln de euro", a afirmat prim-ministrul, Pavel Filip.  

"Cu siguranță ați pregătit deja un răspuns instituțional cu câteva reforme care vor fi continuate. Cert este că în acest fel poate România să ajute practic Moldova, în sensul să-i ajutăm pe moldoveni", a comunicat președintele României, Klaus Iohannis.

La New York, Pavel Filip s-a mai întâlnit cu președintele Slovaciei, Andrej Kiska, cu cel al Ucrainei, Petro Porosenko, cu preşedintele georgian, Ghiorghi Margvelașvili, şi cu liderul de la Ankara, Recep Erdogan.

Premierul a convenit ca preşedintele turc să viziteze, în curând, Republica Moldova.

"Am vorbit despre proiectele, care sunt implementate de către Turcia în RM, am vorbit şi despre relaţiile cu Găgăuzia, această punte de legătură dintre Turcia şi RM. Am ţinut să mulţumesc pentru investiţiile pe care le-au făcut în RM şi vom continua exact în aceeaşi manieră", a afirmat prim-ministrul, Pavel Filip. 

Pavel Filip s-a mai întâlnit şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Demnitarii au discutat despre agenda europeană a Moldovei.

"Precum spuneam şi celor de la Bruxelles, vă rog, judecaţi nu prin declaraţii, dar prin realizările pe care le facem. Noi nu avem alte interese la Chişinău decât să promovăm reformele pe care le avem în agenda, că doar aşa putem schimba lucrurile la Chişinău", a afirmat prim-ministrul, Pavel Filip.

Oficialii au mai discutat despre pregătirile pentru Summitul Parteneriatului Estic. De asemenea, premierul a solicitat susținerea UE în includerea pe agenda sesiunii ONU a problemei privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei.

La cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale a ONU, premierul Pavel Filip este însoţit de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, precum și de alți funcționari și diplomați.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu