România şi Ucraina vor crea o flotă comună în Marea Neagră

Embed:

România şi Ucraina vor crea o flotă comună în Marea Neagră, sub conducerea NATO.
Preşedintele ucrainean a declarat că ţara sa susţine iniţiativa autorităţilor române. Declaraţia a fost făcută în cadrul vizitei de astăzi de la Bucureşti, unde liderul de la Kiev s-a întâlnit cu omologul său Klaus Iohannis.

"Securitatea este foarte importantă și necesită decizii şi abordări noi. Noi susținem inițiativa României de creare a unei flote comune NATO în Marea Neagră. Suntem dispuși să ne alăturăm imediat după ce inițiativa va fi aprobată de Alianță", a menţionat președintele Ucrainei.

De asemenea, va fi creată şi o brigadă cu militari români, ucraineni şi bulgari. Poroşenko a declarat că aceasta ar trebui să fie după modelul celei existente între Polonia, Lituania şi Ucraina.

Totodată, președintele de la Kiev a subliniat că acordurile de la Minsk trebuie implementate în totalitate. Anexarea Crimeii, prezența forţelor rusești în Donbas, încălcarea de către partea rusă a acordului de la Minsk creează pericole pentru sistemul actual de relații internaționale.

În cadrul vizitei, cei doi lideri au semnat un protocol privind relansarea comisiei mixte prezidențiale româno - ucrainene. După întrevedere, presa de la Kiev a scris că Guvernul României va oferi Ucrainei asistenţă tehnică şi militară în valoare de 250 de mii euro şi va contribui cu 500 de mii de euro la Fondul NATO-Ucraina pentru securitatea cibernetică.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu