România, lovită crunt de ape. Sute de case şi gospodării, EVACUATE

Embed:

Jumătate din România a fost lovită crunt de furia apelor. Sute de case şi gospodării au fost evacuate, iar drumurile arată ca nişte râuri. Echipe de militari şi jandarmi au fost mobilizate în toată ţara.

Situația este critică în județul Sibiu. Apele au intrat în casele oamenilor. Autorităţile au evacuat deja patru familii.

Tot aici au fost ridicate diguri, după ce un râu a ieşit din matcă.

"Este un debit mare, un nivel crescut. S-a luat măsura de protecţie prin saci cu nisip, pe trei rânduri."

În judeţul Vâlcea, 77 de persoane din 25 de gospodării au fost evacuate după ce un râu a ieşit din matcă. Oamenii sunt cazaţi în Casa de Cultură, iar bunurile şi animalele vor fi transportate într-o zonă înaltă. În Argeş, vântul puternic a doborât mai mulţi copaci peste maşini.

Dacă în unele zone apa a măturat localități întregi, în județul Constanța un tronson de cale ferată a fost nămolit şi acoperit cu grohotiș.

De suferit au avut şi cei din judeţul Gorj, Teleorman, precum şi din Bucureşti. Avertizările meteorologilor expiră în această seară.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu