România ar putea să-şi schimbe Ambasada din Tel Aviv la Ierusalim

Embed:

România ar putea să-şi schimbe Ambasada din Tel Aviv la Ierusalim. Guvernul de la Bucureşti a început deja evaluarea cheltuielilor în vederea mutării reprezentanţei sale diplomatice.

Despre aceasta a anunţat premierul român, Viorica Dăncilă, în timpul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice, care se desfăşoară în Statele Unite ale Americii.

Totuşi, decizia va fi luată doar dacă instituţiile cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale vor da aviz pozitiv şi, în cele din urmă, dacă preşedintele Klaus Iohannis va permite acest lucru.

Subiectul legat de transferul diplomaţilor din Tel Aviv în Ierusalim este unul controversat. Statele Unite au fost primele care au luat asemenea decizie. Ulterior exemplul a fost urmat de Paraguay şi Guatemala.

Iniţiativele au fost condamnate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane şi Uniunea Europeană.

Declaraţiile privind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului şi mutarea reprezentanţei diplomatice a SUA în acest oraş au provocat un val de proteste masive între palestinieni şi armata israeliană, soldate cu zeci de morţi şi mii de răniţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu