Riscă o amendă de 67.500 de lei sau puşcărie. PERIPEŢIILE unui tânăr care a furat o maşină din curtea unui bloc din Capitală

Embed:

A furat un automobil parcat pe strada Socoleni din sectorul Râşcani al Capitalei, apoi a fost implicat într-un accident. Este vorba despre un tânăr de 29 ani, care a fost reţinut de poliţie.

Potrivit oamenilor legii, maşina a fost găsită abandonată pe o stradă din sectorul Râşcani, iar în cadrul audierilor, suspectul şi-a recunoscut vina. Acesta a declarat că în timp ce se afla în cutea blocului împreună cu proprietarul automobilului şi alţi doi cunoscuţi, a furat cheile de la vehicul, după care l-a accidentat şi abandonat.

Bănuitul, care anterior a fost judecat pentru infracţiuni similare, i-a adus proprietarului un prejudiciu de 38.000 de lei.

Tânărul riscă o amendă de la 29.000 până la 67.500 de lei sau până la 3 ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu