Risc de criză: Un submarin nuclear american s-a ciocnit cu un vapor în Golful Persic

Periscopul unui submarin american a lovit, joi, un vapor neidentificat în Golful Persic, aparent fără a provoca pagube importante sau victime, a anunţat Flota a V-a a Marinei americane într-un comunicat, scrie mediafax.ro.

USS Jacksonville, un submarin din clasa Los Angeles, "a lovit o navă în cadrul unei operaţiuni în Golf", aproximativ la ora locală 05.00 (04.00 ora Moldovei), potrivit comunicatului.

"Jacksonville a urcat apoi la suprafaţă pentru a verifica dacă au fost înregistrate pagube la vaporul neidentificat", afirmă textul. Dar "vaporul şi-a continuat drumul cu aceeaşi direcţie şi aceeaşi viteză, fără a da semne de avarie"

Unul singur dintre cele două periscoape a fost avariat, dar reactorul său nuclear şi centrala de propulsie au rămas intacte, potrivit Flotei a V-a.

Un avion de recunoaştere P-3 al marinei a efectuat cercetări în zonă şi nu a descoperit niciun fragment în apă sau vreun vapor în dificultate, potrivit autorităţilor.

Fiecare incident maritim care implică un vapor militar american riscă să provoace o criză, date fiind tensiunile dintre Iran şi Statele Unite în privinţa programului nuclear al Teheranului.

Iranul a ameninţat că va bloca traficul petrolierelor care trec prin strâmtoarea Ormuz ca măsură de represalii faţă de sancţiunile internaţionale impuse acestei ţări pentru a o constrânge să abandoneze programul său de îmbogăţire a uraniului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu