Ridicarea sculpturii lui Ştefan cel Mare în satul Căpriana, este ilegală. Ce spun autoritățile

Embed:
O statuie a domnitorului Ştefan cel Mare, instalată la iniţiativa preşedintelui Igor Dodon, în satul Căpriana, i-a scandalizat pe responsabilii de la Agenţia pentru inspectarea şi restaurarea monumentelor. Ei spun că ridicarea sculpturii este ilegală.

"Trebuie respectată mai întâi procedura de avizare a acestui concept. Orice concept trebuie să fie coordonat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Nu poate fi inaugurat acest monument până când va fi respectată procedura legală", a declarat Ion Ştefăniță, directorul Agenţiei de Inspectare a Monumentelor.

Întrebat despre această situaţie, consilierul preşedintelui Dodon, Maxim Lebedinschi, a spus că nu cunoaşte despre ce monument e vorba. Potrivit primarului, în curând, lângă această sculptură ar urma să fie instalate alte două statui.

"Eu prima dată vă aud acum de ilegalităţi. Proiectul este în jur de 900 de mii de lei, totalmente, cu toate trei statui, până a fi dus la bun sfârşit. Noi, la bugetul local, de unde să avem aşa surse financiare? Dacă am spus că este donație, înseamnă că eu nu mă implic câţi bani se cheltuie. Dacă domnul Dodon a socotit că trebuie să scrie, înseamnă că dumnealui şi a scris", a zis Ion Scutaru, primarul satului Căpriana.

În ţară sunt aproape şase mii de monumente protejate de stat.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu