Rezultatele vizitei lui Pavel Filip la Adunarea Generală a ONU. Cu cine s-a întâlnit premierul

Embed:

România încurajează continuarea reformelor iniţiate de Guvern şi recomandă autorităţilor de la Chişinău să explice moldovenilor necesitatea schimbărilor şi viitoarele beneficii ale acestora. Subiectul a fost discutat la întrevederea dintre premierul Pavel Filip şi omologul său român, Dacian Cioloş. Discuţiile au avut loc la New York, cu prilejul participării la Adunarea Generală a ONU.

Premierul Pavel Filip l-a informat pe şeful guvernului de la Bucureşti despre reformele prioritare care urmează să fie implementate în țara noastră. Este vorba despre reforma Guvernului, a administrației locale, administrativ-teritorială și a sistemului de pensii. De asemenea, cei doi oficiali au convenit să intensifice cooperarea economică dintre ţările noastre. În acest sens, până la sfârşitul anului, urmează să fie organizată o nouă ședință a Comisiei mixte interguvernamentale moldo-române pentru cooperare economică.

La New York, premierul Pavel Filip a discutat şi cu asistentul Secretarului de stat american, Victoria Nuland. Oficialul american a declarat că viitorul preşedinte al Republicii Moldova trebuie să meargă în aceeaşi direcţie cu actualul Guvern, pentru a menţine stabilitatea în ţară.

"Vreau să vă spun că doamna Nuland ne-a felicitat ca echipă guvernamentală că am reuşit foarte multe să facem în această perioadă. A vorbit şi despre alegerile prezidenţiale care urmează să aibă loc în RM şi accentul a fost pus şi sunt dolenaţele de fapt a SUA este să avem stabilitate în RM", a declarat premierul.

Un mesaj similar l-a transmis şi înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini. Premierul nostru a discutat cu oficialul european şi despre Agenda de Asociere a Republicii Moldova.

Pavel Filip a purtat discuţii şi cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Cei doi oficiali au trecut în revistă agenda de reforme.

"Există toata deschiderea din partea UE, există susţinerea în continuarea reformelor în RM şi acest lucru mă face să fiu încrezător că vom reuşi în calea noastră europeană", a precizat şeful Executivului. 

Tot la New York, Pavel Filip a discutat despre reforme şi cu omologul său georgian, Giorgi Kvirikașvili. Şeful guvernului a menţionat că ţara noastră este interesată de experienţa Georgiei în implementarea reformelor în domeniile afacerilor interne, justiţiei şi apărării. În acest context, cei doi oficiali au convenit să creeze un grup comun de experți care să asigure implementarea practicilor georgiene în sectorul justiției.

În cadrul vizitei sale în SUA, şeful cabinetului de miniştri a participat la mai multe evenimente şi a avut întrevederi bilaterale cu înalţi oficiali din diferite ţări. Printre aceștia se numără și preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, al Letoniei, Raimonds Vejonis, dar și alți oficiali, cu care a discutat despre intensificarea relaţiilor diplomatice şi cooperarea în domenii de interes comun.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu