REZULTATELE INVESTIGĂRII KROLL: 600 de milioane de dolari au fost sustrași din trei bănci

Embed:

Cel puțin 600 de milioane de dolari au fost sustrași din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în perioada 2012-2014.

BNM a publicat o sinteză detaliată a celui de-al doilea raport Kroll, realizat de Steptoe and Johnson. Spălarea de bani ar fi fost organizată și coordonată de reprezentanţii grupului Șor.

Potrivit Kroll 2, banii din băncile moldovenești erau împrumutați unor companii din grupul Șor, care ulterior îi transferau în două bănci din Letonia.

O parte din bani erau se întorceau în instituțiile financiare din țara noastră, pentru a restitui unele împrumuturi și a permite schemei să continue, iar restul dispăreau prin intermediul unor off-shor-uri din Belize sau Panama. Sinteza de 57 de pagini dezvăluie în detalii schema acordării creditelor neperformante şi cine erau beneficiarii finali.

În document se mai spune că experții Kroll au depistat urmele banilor, iar în curând vor începe procedurile de restituire a acestora.

Procesul ar putea dura până la doi ani. Potrivit BNM, raportul Kroll 2 va fi analizat, după care se vor lua măsuri pentru a îndepărta carențele din sistemul bancar care au permis realizarea acestei fraude. Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a declarat că cei care se fac vinovaţi, vor fi traşi la răspundere.

"Într-adevăr, cei care au citit raportul Kroll, văd că domnul Şor şi echipa lui, şi companiile lui sunt principalii actori şi beneficiari ai fraudei bancare. Din câte cunoaşteţi, domnul Şor a primit deja prima condamnare. În instanţa de fond. Urmează Curtea de Apel. Atunci decizia instanţei de judecată va fi executabilă. Şi bineînţeles el va fi tras la răspundere penală", a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

La rândul său, Ilan Şor a venit cu o reacţie pe pagina sa de Facebook în care neagă aceste informaţii. Potrivit lui, compania Kroll ar fi fost acuzată în mod repetat de colectarea ilegală de informații, șantaj şi manipularea datelor.

"În mod oficial declar că nu am de gând să tolerez în continuare insinuările și abuzurile din partea companiei "ucigașe" Kroll. Avocații mei au depus cerere de chemare în judecată a companiei Kroll la Curtea Supremă din Londra," - a scris Şor.

Potrivit BNM, reprezentanții Kroll vor veni la Chișinău la începutul anului viitor, pentru a participa la o sesiune de lucru comună cu autoritățile competente de la noi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu