Rezultate după BAC: Absolvenţii cunosc cel mai bine chimia, iar cel mai rău limba şi literatura română

Embed:

Aproape 3000 de absolvenţi ai liceelor din ţară, care au susţinut în acest an examenele de bacalaureat, nu au fost promovaţi, ceea ce înseamnă că au primit note negative, sub nivelul celei minime. Totodată media generală a examenelor a constituit 6,66, iar numărul notelor de 10 a scăzut de aproape 2 ori faţă de anul trecut. Acestea dar şi alte informaţii au fost făcute publice de ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi, în cadrul unei conferinţe de totalizare a rezultatelor la BAC 2011.

Potrivit ministrului, în acest an s-au înscris la BAC 31.579 de absolvenţi, dar real s-au prezentat şi au scris 30.623 dintre aceştia. Nu s-au prezentat aproape 1.000 de candidaţi, mai precis 956. Din totalui celor prezenţi, 2.921 nu au fost promovaţi.

 

Cu note de 10 s-au ales 5.083 de elevi sau 3, 27% din total, iar ponderea notei de 9 din totalul de note a scăzut de 1,5 ori faţă de anul 2010. Note de 7 au primit 32% din totalul celor care au scris examenele. De asemenea, numărul celor cu note de 10 pe linie, 78 de candidaţi, este mai mic de aproape 3 ori în raport cu anul precedent. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt din municipiul Chişinău, după care urmează Bălţi, Edineţ, Briceni, Soroca.

Mihai Şleahtiţchi a ţinut să precizeze că lucrările care au fost evaluate cu note maxime au fost supuse unei verificări repetate din partea unei comisii speciale.

 

Cea mai înaltă medie s-a înregistrat la examenele susţinute la chimie, engleză, biologie, germană, istorie, fizică. Pe ultima poziţie se situează limba şi literatura română pentru alolingvi.

Media generală a examenelor este mai mare în mediul urban decât în cel rural, 7,03 şi respectiv 6, 86. Cea mai mare medie s-a înregistrat în municipiul Bălţi, (7,66), după care urmează Briceni şi Căuşeni. Iar municipiul Chişinău se regăseşte abia pe poziţia a 13-a.

După afişarea notelor primite la examene, cel mai mare număr de contestaţii a fost depus la obiectul limba şi literatura română.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu