"Rezoluţia adoptată de Parlamentul European reprezintă sprijinul pe care îl are Moldova din partea UE"

Embed:

Rezoluţia adoptată de Parlamentul European privind susţinerea ţărilor din Parteneriatul Estic este una importantă pentru Republica Moldova. Cel puţin aşa consideră unii analişti de la Chişinău. Experţii, însă, sunt de părere că Rusia îşi va face jocul mai departe şi va interpreta atitudinea Uniunii Europene ca pe ceva ostil.

"Este o declaraţie care atestă că UE este decisă în privinţa partenerilor din Est. Este o poziţie fermă privind dreptul statelor de a-şi stabili politica externă.  UE vine nu doar cu o condamnare, dar şi cu o nouă abordare.  Este o declaraţie politică, de non-agresiune faţă de Rusia, o poziţie foarte serioasă de protejare a acestor state. Kremlinul nu va ţine cont de această rezoluţie în zilele apropiate, care este una conceptuală, nu este bazată pe emoţii”, consideră analistul Viorel Cibotaru.

Analistul Cornel Ciurea salută Rezoluţia adoptată de Parlamentul European, dar consideră că nu va rezolva problemele ţărilor Parteneriatului Estic, în special a Republcii Moldova în arport cu Rusia.

"Rezoluţia reprezintă sprijinul pe care îl are Moldova din partea UE. Această rezoluţie este un gest salutabil, dar nu rezolvă problemele. Este clar că ţările din Parteneriatul Estic se confruntă cu probleme mari în raport cu Rusia. Deocamdată nu este clar cum poate fi evitat războiul comercial cu Rusia. Nu cred că Rusia va renunţa la această strategie, cel puţin pe termen mediu ţările din Parteneriatul Estic vor avea de suferit. Sper că Uniunea Europeană ne va spriji în continuare", a declarat el.

Analistul Anatol Ţăranu consideră că Rezoluţia este un îndemn făcut populaţiei Moldovei să meargă spre UE.  "Nu este nimic altecva decât un îndemn – unde vrem să fim mai departe. Această rezoluţie este foarte importantă pentru Republica Moldova. UE nu se va limita doar la declaraţii. Problema noastră este în ce măsură noi suntem conformi acelor condiţii pe care le va impune UE, ca să atragem aceste ajutoare. În zilele apropiate, Rusia nu va ţine cont de această Rezoluţie, dar în linii mari, va lovi în imaginea Rusiei pe termen lung", a declarat analistul.

De asemenea, politologul Ion Tăbârţă susţine că Rusia va adopta aceeaşi strategie ostilă în relaţiile cu statele din Parteneriatul Estic. "Rusia îşi va face jocul său mai departe. Cel mai probabil vom avea o susţinere consistentă din partea UE. La sigur, vor fi alocate resurse pentru modernizarea sectorului vitivinicol", a menţionat el.

Publika .md pecizează că Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în susţinerea ţărilor-membre ale Parteneriatului Estic, afectate de represiunile comerciale ale Moscovei.

Rezoluţia adoptată în Parlamentul European critică dur presiunea comercială a Rusiei asupra ţărilor din Parteneriatul Estic, inclusiv Moldova. În document se menţionează că Rusia trebuie să respecte drepturile fostelor republici sovietice de a închia acorduri de asociere cu Uniunea Europeană.

  

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu