"Rezoluţia adoptată de Parlamentul European este un semnal pozitiv pentru Moldova, iar integrarea în UE nu are alternativă"

Embed:

Rezoluţia adoptată de Parlamentul European prin care salută parafarea Acordului de Asociere cu Moldova este un semnal foarte pozitiv, iar ţara noastră nu are altă alternativă decât integrarea europeană. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii Fabrika.

"Uniunea Europeană nu este un jucător geopolitic, iar aceste măsuri nu au venit în urma unor evenimente produse în vecinătate. Comisia Europeană nu exprimă interesele Parlamentului European dar exprimă voinţa statelor membre ale UE. Mingea nu este pe terenul Comisiei Europene dar nici a Parlamentului European. Acum acordul se află în fiecare capitală a statelor UE, urmează să fie tradus, ratificat şi întors în Comisie pentru semnare. Este un semnal foarte pozitiv", a declarat directorul Institutul European de Studii Politice, Viorel Cibotaru.

Totodată, jurnalistul Valeriu Reniţă susţine că orice semnal care vine din UE trebuie să ne dea poftă de muncă. "Cred că nu prea avem alternative astăzi, iar cel mai mare pericol este ezitarea. Dacă am ales ceva, trebuie să mergem până la capăt, să vedem dacă am greşit sau nu. Am ales un drum, hai să mergem până la capăt. Am ales ceva, avem o guvernare cum este ea, are mandat ca să semneze şi parafeze. Nu mai văd alternativă", a menţionat acesta.

Pe de altă parte, invitaţii emisiunii spun că după aceste mesaje din partea EU, cei de la Kremlin nu ştiu ce să mai facă, iar proiectul Uniunii Vamale este unul efemer şi pentru Rusia. "Proiectul Uniunii Vamale este absolut efemer şi pentru Federaţia Rusă. Noi suntem vecinii UE şi NATO. Valorile noastre stau aici. Federaţia Rusă de facto nu are un plan fundamentat suficient. Ei vor face tot posibilul ca Moldova să nu semneze Acordul de Asociere", a explicat Cibotaru.

În acelaşi timp, politologul Ion Tăbârţă afirmă că Federaţia Rusă va încearca să folosească regiunea transnistreană şi în continuare. "Federaţia Rusă va mai avea şi alte acţiuni, acoperite sub rulaj propagandistic. Dacă Smirnov putea să fie autonom cât de cât, Şevciuk este mai docil în relaţia cu Federaţia Rusă. Politica Tiraspolului este stabilită acum la Moscova, de unde vin directive directe", a punctat acesta.

Publika.md aminteşte că Parlamentul European a adoptat astăzi o rezoluţie prin care salută parafarea Acordului de Asociere cu Moldova şi Georgia la Summitul de la Vilnius şi speră ca documentul să fie semnat cât mai curând posibil. Deputaţii cer Comisiei să se asigure că cetăţenii acestor două ţări vor resimţi efectele benefice ale documentelor cât mai curând.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu